Un ofițer SRI a murit, alte două persoane au fost rănite, într-un accident la Constanța

Un ofițer SRI a murit, alte două persoane au fost rănite, într-un accident la Constanța
Publicat: 03/08/2013, 12:47
Actualizat: 12/06/2018, 12:55

Un ofițer SRI și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite în urma unui accident produs, sâmbătă dimineață, pe DN 2 A, în județul Constanța, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Constanța, Carmen Șerbănescu, accidentul s-a produs în jurul orei 8.10, la ieșirea din Constanța către localitatea Ovidiu, după ce un bărbat care circula dinspre Constanța a intrat cu mașina pe contrasens și a lovit un alt autoturism.

În urma impactului, mașina care a intrat pe contrasens s-a răsturnat în afara șoselei, iar șoferul și-a pierdut viața.

Alte două persoane din celălalt autoturism – soț și soție, în vârstă de 56 și 52 de ani – au fost rănite ușor și au fost transportate cu ambulanțele la Spitalul Județean Constanța, fără a fi necesară internarea lor.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Constanța a precizat că șoferul care a provocat accidentul, intrând cu mașina pe contrasens, era singur în autoturism. Reprezentanții Poliției Rutiere Constanța nu exclud ca bărbatului să i se fi făcut rău la volan pentru că la locul accidentului nu au fost găsite urme de frânare.

Șoferul care a murit în urma accidentului era ofițer SRI.

Conform purtătorului de cuvânt al SRI, Sorin Sava, bărbatul care a decedat avea 40 de ani, era în timpul liber și se afla la volanul mașinii personale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
MEGA-BOMBĂ! Cristina Cioran e însărcinată cu Alex Dobrescu
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Cine este principalul suspect în cazul morţii copilei de opt ani din Botoşani. Bărbatul a...
VIDEO Imagini dramatice cu prinderea suspectului care ar fi ucis-o pe fetița de 8 ani...
A fost prins suspectul în cazul uciderii Mariei, fetița din Botoșani găsită moartă într-o lizieră...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
A fost găsită o planetă ca Pământul ÎN OGLINDĂ! Ar exista VIAȚĂ AICI
Lege pentru șoferii din România. PROPRIETARII de mașini trebuie să se prezinte la RAR
Adrian Năstase îl îngroapă pe Coldea. A spus tot
Cum sună live vocea Cleopatrei Stratan la vârsta de 21 de ani, cu piesa Ghiță....
VIDEO Cine a ucis-o pe Maria, fetița de 8 ani din Botoșani? Unchiul fetei, în...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Luna Phobos a lui Marte nu este ceea ce pare, sugerează fotografii nepublicate până acum
×